Adesea se întâmplă să întâlnesc acest obiectiv în terapie, la clienți: vreau să mă învăț să spun „NU”.

-Mi-e greu să spun „NU”. Îmi doresc dar nu pot. Dacă spun „NU” simt că dezamăgesc. Îmi spune un client.

-Înțeleg că o faci din constrângere? Spui „DA” PENTRU CĂ TE SIMȚI OBLIGATĂ NU PENTRU CĂ ÎȚI DOREȘTI? Întreb eu.

-Da. Nu vreau să dezamăgesc, am un sentiment că nu sunt bună dacă spun „NU”., fac ceva rău, ce nu se cuvine.

– Unde ai învățat că a spune „NU” înseamnă a nu fi bună?

Din acest punct discuția duce mai tot timpul spre copilărie. De acolo învățăm ce e bine și ce nu. Acolo se nasc convingerile noastre cele mai înrădăcinate.

E important să înțelegi de ce eviți să spui „NU” celorlalți:

• A spune „NU” înseamnă a recunoaște că nu pot TOTUL.
• A spune „NU” înseamnă că am convingerea că DOAR EU te pot ajuta/ vreau să te ajut. Eu știu ceva ce tu nu știi sau am ceva ce tu nu ai. Ajut dintr-o poziție de superioritate. Dacă te ajut, mă simt bine deoarece mă simt important iar tu ești un învățăcel, inferior mie. Este mai mult despre mine. Uneori chiar unii oameni ajută cu gândul că dintre toți, să știi că EU te-am ajutat. Adică așteaptă ceva în schimb pentru acest ajutor. Atunci se creează un contract inconștient în care cel învățat este mereu dator.
• A spune „NU” înseamnă a-ți recunoaște propriile limite. Dacă recunosc că am limite, nu sunt perfect/ă. Dacă nu sunt perfect/ă înseamnă că greșesc. Dacă greșesc, nu mai sunt bun/ă. Sunt insuficientă și îmi este rușine cu asta.
• Dacă spun „NU” și nu sunt eu cea care sare în ajutor, salvează pe toată lumea, nu mai sunt în centrul atenției. Lumea îi apreciază mai mult pe cei care mereu ajută, sunt mereu acolo. Eroii din povești mereu au ajutat/salvat pe altcineva. Doar eroii sunt aplaudați în povești(acest adevăr este greu de digerat).
• Dacă spun „NU” sunt egoist/ă. Nu am voie să fiu egoist/ă deoarece dacă mă gândesc la mine nu mă mai gândesc și la ceilalți. Cum aș putea să mă gândesc la mine mai mutl decât la ceilalți?! Nu așa am fost învățat/ă! Când săpăm mai adânc în această convingere vedem că… Nuștiu cum să am grijă de mine așa cum am grijă de ceilalți. De fapt, mă pricep mult mai bine la a avea grijă de alții decât de mine. NU văd sensul să o fac pentru mine tocmai pentru că voi fi o/un egoist/ă.
• Spun „Da” atunci când tot corpul meu ar vrea să spună „nu” pentru că nu sunt conectat cu corpul meu și instinctele mele. Deși știu că am programul plin totuși nu pot refuza. Dacă aș refuza aș simți niște emoții neplăcute cum ar fi tristețe, furie iar eu vreau să evit să simt emoțiile „negative”. Problema aici este că odată evitând emoțiile negative ignor toată paleta de emoții.

Toate aceste convingeri se transformă într-un tipar de relaționare și se poate rezuma așa: sunt disponibilă pentru ceilalți tocmai pentru că nu știu să fiu atentă și la nevoile mele.

Ce e de făcut? 

În primul rând să identific ce mă face să spun „DA” atunci când ceva din mine se împotrivește.

Când spun „DA” cuiva, ce fac cu mine? Este o nevoie de-a mea să spun „DA” sau o obligație? O datorie? Ajut acum ca să primesc mai târziu aprecieri, laude? Dacă răspunsul tău este că nu vrei să primești nimic, nu ești sincer cu tine. Nu există acțiuni fără o oarecare motivație în spate.

În al doilea rând, să mă uit curajos la partea „urâtă” din mine: ce e rău în a fi egoist/ă? nu suntem oare toți egoiști cel puțin uneori? Există avantaje în a fi egoist? Ce altă semnificație pot da cuvântului egoism? Poate înseamnă grijă față de mine? Cum am eu grijă de mine? Cât de bine mă pricep la asta?

De fiecare dată când primești o cerere de la cineva, de ajutor, de a te implica. PUNE-ȚI CELE 4 ÎNTREBĂRI:

– De ce această persoană apelează anume la mine?

– Mai este și altcineva care ar putea să o ajute? (de obicei sigur este)

– Ce câștig eu din această colaborare/implicare?

-Dacă spun „DA”, la ce trebuie să renunț? Ce compromis fac? (timpul meu etc.)

– Ținând cont de răspunsurile de mai sus, Vreau să spun „Da” sau vreau să spun „NU”?

A spune NU celorlați poate fi inconfortabil la început, mai ales când i-ai obișnuit că ești mereu disponibil/ă. Te poți întâlni cu sentimente de rușine sau vinovăție. Poate chiar neputință. Neputința înseamnă a te întâlni cu vulnerabilitatea și a recunoaște că nu poți chiar tot. Este sănătos și realist să nu poți tot. A spune „NU” necesită antrenament. Va fi greu la început pana va intra in obișnuință. Ai răbdare cu tine.