Psiholog Doina Dolghier

Sună acum:

„Acțiunea are sens doar în cadrul relațiilor și, fără a le înțelege pe acestea, acțiunea de orice fel va duce la conflict. Înțelegerea relațiilor este infinit mai importantă decât căutarea unui plan de acțiune.” (J.Krishnamurti)

Cine sunt eu dincolo de rolurile sociale? Este o întrebare la care m-am gândit mult timp. De 10 ani încoace, în dezvoltarea mea personală și profesională am înțeles despre mine că sunt un om autentic, cu calități și slăbiciuni, emoții și valori,  convingeri și îndoieli, aspirații și limite. Calitățile care m-au adus în această profesie au fost curiozitatea, entuziasmul dar și perseverența. Cel mai frumos este să însoțesc oamenii pe drumul cunoașterii de sine.

           Am început traseul psihologiei acum aproape 10 ani când am intrat la Facultatea de Psihologie din Brașov, facultate de care și acum mi-e drag când trec pe lângă ea. Am acumulat cunoștințe dar și experiențe sociale frumoase. Am făcut o pauză în studii de 1 an pentru a-mi da seama ce îmi doresc ca profesie, aruncându-mă în alte domenii, cum ar fi Resurse Umane, unde mi-am dezvoltat abilitățile de comunicare, gestionare a conflictelor, am învățat cum se lucrează cu oamenii. Mai târziu am luat decizia radicală de a mă muta în alt oraș și astfel am făcut o formare în psihoterapie sistemică de cuplu și familie la Iași pentru o perioadă de 3 ani. Aici am învățat abordarea sistemică pe care o practic  în cabinet și online. Școala de origine olandeză din cadrul Institutului de cuplu și familie din Iași m-a ajutat să văd cum pot ajuta oamenii aflați în conflict, cupluri sau familii, cum pot ajuta nurori și soacre să aibă o relație mai bună, fii și mame, tați și fiice, bunici cu nepoți.

           Dincolo de tehnicile specifice pe care le-am însușit ca instrumente în munca mea cu oamenii, am conștientizat importanța ascultării active: când suntem în conflict, o consecință care blochează interacțiunea funcțională este indisponibilitatea de a asculta, ne încearcă emoții de furie sau tristețe și nu mai suntem atenți la ce ne spune celălalt. Astfel, transmitem și primim în consecință mesajul de la celălalt că nu suntem auziți, înțeleși, acceptați, iubiți.. Abordarea sistemică înseamnă că văd lucrurile sistemic: tiparele de interacțiune interferează între ele și provoacă unde în sisteme și subsisteme: ca atunci când arunci o piatră în apă și apa se tulbură și formează unde ce se răsfrâng pe o arie mai mare. Cu alte cuvinte, ce mi se întâmplă mie, i se întâmplă și celui de lângă mine, evenimentul din viața mea îi afectează pe cei din jur și invers. Doar în relații ne putem vindeca, asta am văzut de-a lungul practicii mele profesionale. Când îi spun celui de lângă mine deschis ceea ce simt, mă deblochez și îl percep din noua „de partea mea” sau „în aceeași barcă”. După ce am învățat și practicat în formare abordarea sistemică, am continuat supervizarea timp de alți 2 ani în paralel cu un masterat de psihologie clinică și psihoterapie absolvit înapoi la Brașov unde m-am relocat. Acum sunt psihoterapeut acreditat de către Colegiul Psihologilor din România, treapta practicant autonom, cod personal 24931 în registrul RUP al psihologilor având sediul în Brașov.

Doina Dolghier

Traseul meu Profesional

2013-2016
Licență în Psihologie
2016
Recruiter în Resurse Umane
2017-2020
Formare de bază în psihoterapie sistemică de cuplu și familie
2019-2021
Masterat în Psihologie clinică și Psihoterapie
2020-2022
Supervizare în Psihoterapie sistemică de cuplu și familie
2023-2024
Formare în metoda Compassionate Inquiry lui dr. Gabor Mate (expert în traumă)
2024
Formator Autorizat

500+

Pacienți

600+

ore de formare și dezvoltare personala

50+

Suflete Vindecate

Întrebări Frecvente

Psihoterapia reprezintă o intervenție de profunzime asupra personalității care are ca obiectiv îmbunătățirea stării clientului, acesta din urmă creionându-și un scop la care intenționează să lucreze pentru o problemă a sa. Psihoterapia este și un cadru intim, o relație terapeutică între client și terapeut în care terapeutul îl ajută pe client prin oglindirea unor tipare de interacțiune, modele de comportament. Terapeutul are rolul de observator activ în povestea clientului iar clientul își ia din această dinamică resurse pentru a înțelege mai bine problema, a lua niște decizii prin descoperirea și integrarea unor alte perspective. Tehnic vorbind, psihoterapia este o discuție cu o durată de 50 de minute. Frecvența recomandată a ședințelor este de o dată pe săptămână. Aceste întâlniri de terapie sunt limitate în timp deoarece în cadrul acestora se creează un spațiu, o relație de încredere iar conștientizările apărute în spațiul terapeutic au nevoie de timp să se integreze.

Prețul unei ședințe este de 200 de lei pentru 50 de minute pentru terapia individuală și 250 pentru cea de cuplu/familie. Confidențialitatea este asigurată conform contractului semnat, acordului GDPR dar și conform Legii Psihologilor (Legea nr. 213/2004).

Sunt formată pe psihoterapia sistemică de cuplu și familie. În acest sens folosesc tehnici specifice școlii sistemice, de exemplu: jocuri de rol, recadrări, sculpturi etc. Pe scurt, terapia sistemică are la bază ipoteza că fiecare individ face parte dintr-un sistem care se împarte în subsisteme (ex. subsistemul copiilor, părinților etc.) iar relația dintre aceste subsisteme este de interdependență. Atunci când este lovită o bilă de biliard, toate celelalte bile își schimbă poziția ca urmare a loviturii (evenimentului/crizei/schimbării). Astfel, orice eveniment care afectează individul din subsistem va afecta toate subsistemele din care face parte (familie, muncă, prieteni etc.). În concluzie, tot subsistemul individului resimte impactul schimbării și relațiile sunt afectate. Munca mea este să stimulez apariția schimbării la tine iar asta va determina, inevitabil și din inerție, schimbări și în relațiile tale.

Lucrez atât în cabinetul din Brașov cât și online.

Nu este un proces forțat ci mai degrabă „cu suișuri și coborâșuri” înlocuit cu. Acest proces necesită implicarea ta activă- o schimbare înseamnă a ieși din zona de confort, a fi dispus să faci ceva nou și diferit, a fi curios despre cum apare și cum se menține problema. Ritmul progresului este determinat în mare parte de deschiderea ta de a vedea situația din alte unghiuri și de a le integra. Aceste abilități se antrenează iar asta necesită timp. Psihoterapia este ca mersul la sală: s-ar putea să doară, să ai febră musculară câteva zile deoarece acei mușchi au nevoie de timp să se adapteze la noul ritm. Progresul depinde de voința și motivația ta. Totuși, un reper poate fi considerat terapia de durata medie (10-15 ședințe) pentru un efect consolidat.

Da, este încurajată prezența celorlalte persoane implicate.

Sună acum:
Experiența Clienților