doinadolghier

Nu pot să spun „Nu!” Doina Dolghier Adesea se întâmplă să întâlnesc acest obiectiv în terapie, la clienți: vreau să mă învăț să spun „NU”. -Mi-e greu să spun „NU”. Îmi doresc dar nu pot. Dacă spun „NU” simt că dezamăgesc. Îmi spune un client. -Înțeleg că o faci din constrângere? Spui „DA” PENTRU CĂ TE SIMȚI OBLIGATĂ NU PENTRU CĂ ÎȚI DOREȘTI? Întreb eu. -Da. Nu vreau să dezamăgesc, am un sentiment că nu sunt bună dacă spun „NU”., fac ceva rău, ce nu se cuvine. – Unde ai învățat că a spune „NU” înseamnă a nu fi bună? Din acest punct discuția duce mai tot timpul spre copilărie. De acolo învățăm ce e bine și ce nu. Acolo se nasc convingerile noastre cele mai înrădăcinate. E important să înțelegi de ce eviți să spui „NU” celorlalți: A spune „NU” înseamnă a recunoaște că nu pot TOTUL. A spune „NU” înseamnă că am convingerea că DOAR EU te pot ajuta/ vreau să te ajut. Eu știu ceva ce tu nu știi sau am ceva ce tu nu ai. Ajut dintr-o poziție de superioritate. Dacă te ajut, mă simt bine deoarece mă simt important iar tu ești un învățăcel, inferior mie. Este mai mult despre mine. Uneori chiar unii oameni ajută cu gândul că dintre toți, să știi că EU te-am ajutat. Adică așteaptă ceva în schimb pentru acest ajutor. Atunci se creează un contract inconștient în care cel învățat este mereu dator. A spune „NU” înseamnă a-ți recunoaște propriile limite. Dacă recunosc că am limite, nu sunt perfect/ă. Dacă nu sunt perfect/ă înseamnă că greșesc. Dacă greșesc, nu mai sunt bun/ă. Sunt insuficientă și îmi este rușine cu asta. Dacă spun „NU” și nu sunt eu cea care sare în ajutor, salvează pe toată lumea, nu mai sunt în centrul atenției. Lumea îi apreciază mai mult pe cei care mereu ajută, sunt mereu acolo. Eroii din povești mereu au ajutat/salvat pe altcineva. Doar eroii sunt aplaudați în povești(acest adevăr este greu de digerat). Dacă spun „NU” sunt egoist/ă. Nu am voie să fiu egoist/ă deoarece dacă mă gândesc la mine nu mă mai gândesc și la ceilalți. Cum aș putea să mă gândesc la mine mai mutl decât la ceilalți?! Nu așa am fost învățat/ă! Când săpăm mai adânc în această convingere vedem că… Nuștiu cum să am grijă de mine așa cum am grijă de ceilalți. De fapt, mă pricep mult mai bine la a avea grijă de alții decât de mine. NU văd sensul să o fac pentru mine tocmai pentru că voi fi o/un egoist/ă. Spun „Da” atunci când tot corpul meu ar vrea să spună „nu” pentru că nu sunt conectat cu corpul meu și instinctele mele. Deși știu că am programul plin totuși nu pot refuza. Dacă aș refuza aș simți niște emoții neplăcute cum ar fi tristețe, furie iar eu vreau să evit să simt emoțiile „negative”. Problema aici este că odată evitând emoțiile negative ignor toată paleta de emoții. Toate aceste convingeri se transformă într-un tipar de relaționare și se poate rezuma așa: sunt disponibilă pentru ceilalți tocmai pentru că nu știu să fiu atentă și la nevoile mele. Ce e de făcut?  În primul rând să identific ce mă face să spun „DA” atunci când ceva din mine se împotrivește. Când spun „DA” cuiva, ce fac cu mine? Este o nevoie de-a mea să spun „DA” sau o obligație? O datorie? Ajut acum ca să primesc mai târziu aprecieri, laude? Dacă răspunsul tău este că nu vrei să primești nimic, nu ești sincer cu tine. Nu există acțiuni fără o oarecare motivație în spate. În al doilea rând, să mă uit curajos la partea „urâtă” din mine: ce e rău în a fi egoist/ă? nu suntem oare toți egoiști cel puțin uneori? Există avantaje în a fi egoist? Ce altă semnificație pot da cuvântului egoism? Poate înseamnă grijă față de mine? Cum am eu grijă de mine? Cât de bine mă pricep la asta? De fiecare dată când primești o cerere de la cineva, de ajutor, de a te implica. PUNE-ȚI CELE 4 ÎNTREBĂRI: – De ce această persoană apelează anume la mine? – Mai este și altcineva care ar putea să o ajute? (de obicei sigur este) – Ce câștig eu din această colaborare/implicare? -Dacă spun „DA”, la ce trebuie să renunț? Ce compromis fac? (timpul meu etc.) – Ținând cont de răspunsurile de mai sus, Vreau să spun „Da” sau vreau să spun „NU”? A spune NU celorlați poate fi inconfortabil la început, mai ales când i-ai obișnuit că ești mereu disponibil/ă. Te poți întâlni cu sentimente de rușine sau vinovăție. Poate chiar neputință. Neputința înseamnă a te întâlni cu vulnerabilitatea și a recunoaște că nu poți chiar tot. Este sănătos și realist să nu poți tot. A spune „NU” necesită antrenament. Va fi greu la început pana va intra in obișnuință. Ai răbdare cu tine.   Programeaza o ședință

Rolul psihologului Doina Dolghier A  găsi un psiholog în zilele noastre este mai accesibil ca oricând, la un click distanță. Există grupuri în care oamenii recomandă psihologi, există foarte multă informație despre rolul psihologului. Există psihologi care urmează anumite abordări uneori foarte diferite. Totuși, Ce face un psihoterapeut? Cum te poate ajuta? Din punctul meu de vedere: Psihologul este un însoțitor, deschizător de drumuri care este aici să îți fie alături pe o anumită problemă cu care te adresezi, pe o perioadă nedeterminată, cu o frecvență recomandată de 1 ședință pe săptămână. Atenție. Problema poate fi una sau mai multe însă este important să existe un obiectiv realist, discutat cu psihoterapeutul la care ați ajuns de comun acord. Obiectivul se poate schimba, desigur însă rolul terapeutului este să observe dacă s-a schimbat obiectivul și să readucă în discuție acest aspect. Un obiectiv trebuie să fie legat de tine în raport cu ceilalți: de exemplu: îmi doresc să devin mai puțin furioasă în relația mea cu x. Psihoterapeutul construiește o relație cu clientul, natura relației este una de colaborare. Într-o colaborare, se negociază aspectele din contract, se anunță modificările neprevăzute, ambii au drepturi și obligații. Perspectiva mea este că, clientul este expert în viața sa și el știe cel mai bine ce urmează să facă, terapeutul este acolo cu bagajul terapeutic (tehnicile învățate) cu scopul de a-l ajuta să vadă altceva, să schimbe direcția, focusul, drumul, mereu de comun acord cu clientul. Terapeutul nu le știe pe toate, este curios despre client și atent la detalii. Astfel, rolul terapeutului este limitat. Clientul mereu are liberul arbitru care decide dacă își ia din interacțiune informațiile aflate sau nu, dacă pune în aplicare, dacă își face tema recomandată sau nu. Psihoterapeutul nu dă sfaturi ci recomandă, sugerează doar atunci când i se cere. Astfel, clientul își antrenează capacitatea de decizie, gradul de independență. În mod concret, psihoterapeutul te poate ajuta în primul rând să ventilezi emoțiile și trăirile (să povestești despre problema ta, durerea ta) să îți valideze trăirile, să fie acolo sa te asculte. Asta contează destul de mult. Însă asta nu este tot. Unii oameni au nevoie doar de a fi ascultați iar alții de mai mult. Depinde de deschiderea ta. Când sunt multe lucruri care „s-au adunat sub preș” poate fi nevoie de mai mult timp pentru ventilarea emoțională. În al doilea rând, te ajută să vezi alte perspective decât cea actuală, povestea care te blochează. Te ajută să vezi perspectiva prin tehnici specifice (ex. jocuri de rol) a unui partener, unui prieten, unui părinte, frate etc. Psihoterapeutul arată compasiune și poți simți asta. Adică simți că este prezent cu tine în ceea ce trăiești, este atent la nevoile tale și ceea ce spui, la comportamentul verbal și nonverbal, la relația terapeutică dintre voi. Este prezent la suferința ta. Este capabil să te susțină deși tu te simți copleșit de emoții. Compasiunea nu este milă ci este capacitatea de a fi prezent fizic și moral alături de cel vulnerabil fără să îi schimbi starea. Psihoterapeutul nu judecă sau critică. Unii clienți se pot simți „atacați” sau pot percepe unele fraze ca pe o critică însă este treaba terapeutului să discute aceste viziuni diferite cu clientul, să nu lase conflictul nerezolvat. Cu ajutorul terapeutului poți comunica mai eficient. Să schimbi modul în care transmiți mesajele către cei din jurul tău, să faci comunicarea mai directă iar asta va produce o schimbare în relații. În terapia de cuplu sau familie, psihoterapeutul este imparțial și echidistant. Nu ține partea nimănui. Pentru el, fiecare are dreptate în felul său și așa este. Psihoterapeutul nu caută dreptatea ci vă ajută pe voi să vedeți ce este dincolo de a avea dreptate, ce se ascunde în spatele acestei căutări, ce duce la conflict. Psihoterapeutul nu acuză pe nimeni ci observă reacții și vă face atenți la ceea ce rămână în umbră. Adesea ne certăm din motive care nu sunt la suprafață. De exemplu: ne certăm nu din cauza copilului care plânge ci din cauza faptului că nu știm cum să gestionăm altfel rolul de părinte. Programeaza o ședință