doinadolghier

De la rezoluții la acțiune Doina Dolghier Te întrebi de ce, deși știi ce ai de făcut, nu reușești să te ții de planurile tale? Simți că amâni constant sau că te sabotezi atunci când vrei să faci o schimbare? Te simți copleșit de prea multe dorințe și nu știi de unde să începi? Poate te gândești că ești doar leneș… Însă, ceea ce numim „lene” nu este o cauză, ci un semnal: ea maschează obstacole reale precum epuizarea, lipsa de sens, frica sau supraîncărcarea, care blochează atingerea obiectivelor.” Deseori,  o parte din tine își dorește schimbarea iar alta se opune. Iar asta creează un conflict interior care te ține pe loc.   Obiectivul cursului: Cursul își propune să transforme intențiile în pași reali, prin înțelegerea și gestionarea blocajelor, rezistențelor psihologice care apar în drumul către obiective. În cadrul atelierului, vei avea ocazia să afli informații noi dar și să practici:   – îți setezi până la 3 obiective relevante la care vei lucra timp de 2 ore; -te vei „întâlni” cu frica de eșec, frica de succes sau vinovăția apare în drumul spre atingerea scopurilor; – vei afla ce mecanismele psihice sunt implicate în procrastinare, autosabotaj și fluctuații motivaționale; – vei lucra cu părțile aflate în conflict: partea motivată și partea care se opune schimbării observând, astfel, obstacolele ce acționează din subconștient.   Prin exerciții practice și reflecție ghidată, vei înțelege ce te blochează și vei descoperi pași mici, concreți, pe care îi poți susține fără presiune. Cursul se desfășoară într-un cadru de siguranță emoțională, cu exerciții experiențiale și reflecție ghidată, având ca obiectiv construirea unui plan realist, compatibil cu resursele actuale și cu ritmul personal, evitând abordările idealizate sau prescriptive ale schimbării.   Cost: 200 de lei Durată: 2 ore Online, Zoom Te aștept cu drag. Doina. Înscrie-te aici Programeaza o ședință

CE SUNT CARDURILE METAFORICE ȘI DE CE SĂ LE FOLOSIM ÎN MUNCA NOASTRĂ CU OAMENII? Doina Dolghier CE SUNT CARDURILE METAFORICE? Cardurile metafore sunt un set de cărți terapeutice de dimensiunea cărților de joc sau cărților poștale ce conțin diverse imagini și/sau fraze/cuvinte. Pot fi considerate un joc în care nu există învingător și învins. Știm bine că, jocul este o resursă valoroasă de învățare dacă sunt prezente relaxarea, curiozitatea și entuziasmul. Cardurile metaforice se pot găsi și sub alte denumiri: carduri proiective, carduri psihologice, carduri terapeutice, carduri de asociere. Deseori, în instrucțiunile atașate seturilor de carduri veți întâlni denumirea abreviată de CMA (Carduri metaforice de asociere). ÎN CE DOMENII SE UTLIZEAZĂ ȘI CUI SE ADRESEAZĂ? Este un instrument care poate fi utilizat pe larg în mai multe domenii și subdomenii ce țin de lucrul cu psihicul uman: psihologie: psihoterapie (individuală/de cuplu/familie/ grup), terapie ocupațională, educațională, consiliere școlară, coaching, constelații familiale, grupuri de suport, psiho-oncologie etc. De asemenea, se pot folosi în diverse cursuri, prezentări, ateliere, inclusiv în sfera resurselor umane, în workshop-uri destinate angajaților. Acest joc se poate utiliza desigur și ca activitate creativă și relaxantă în familie pentru a descrie ce simte fiecare acum, ce stare are, ce dorințe are etc. Mai mult decât atât, artiștii pot utiliza cardurile metaforice ca sursă de inspirație pentru lucrările lor. CE ESTE ILUSTRAT PE ELE? Orice poate fi reprezentat: oameni, peisaje, animale, personaje de basm, abstracție – imagini complet diferite ca stil și conținut, uneori susținute de cuvinte și fraze. Cel mai important lucru este să înțelegeți că, nu contează atât de mult ceea ce este reprezentat pe card, ci mai degrabă ce vede clientul/ ce interpretare oferă imaginii alese. CUM FUNCȚIONEAZĂ PROIECȚIA? Când o persoană se uită la un card metaforic, el călătorește, de fapt, prin muzeul său interior. De exemplu, se uită la o imagine care înfățișează un copil care plânge iar acest proces interior dă naștere unui fel de amintire în el – aceasta ar putea fi o situație în care el însuși a fost participant sau poate ceva care nu i s-a întâmplat, dar l-a „atins” cumva. În orice caz, există o expoziție similară sau chiar mai multe în muzeul său personal, astfel, când se uită la card, acestea „prind viață”. DE LA CE VÂRSTĂ SE POT FOLOSI CARDURILE METAFORICE? Una dintre cele mai frecvente întrebări atunci când se lucrează cu cardurile metaforice este limita de vârstă. În mod convențional, putem presupune că ar trebui să utilizați carduri în munca dvs. cu clienții care au cel puțin 5 ani. De ce? Pentru că lucrul cu cardurile presupune un anumit nivel de dezvoltare a gândirii abstracte, capacitatea de a procesa imaginile și de a oferi interpretări. Prin urmare, înainte de a începe lucrul, merită să evaluați cât de capabil este clientul dumneavoastră în acest sens. În caz contrar, nu există restricții – cardurile metaforice sunt potrivite pentru lucrul cu copii, adolescenți și adulți, indiferent de sex, statut social și alți factori.   BENEFICIILE UTILIZĂRII CARDURILOR METAFORICE ȘI CUM POT ÎMBUNĂTĂȚI MUNCA SPECIALISTULUI? Un ajutor în construirea relației terapeutice/ stabilirea contactului inițial: Uneori nu este atât de ușor pentru o persoană care a venit la ședință să înceapă să vorbească și să povestească în detaliu despre sentimentele și experiențele sale (anxietate, activarea mecanismului de apărare, negarea – pot fi multe motive). Nu este atât de ușor să câștigi atenția unui copil în timpul unei ședințe. Cardurile pot ajuta la etapa inițială. Pentru un copil, cărțile devin un „joc” interesant; pentru adulți, „jucatul” cu imaginile le permite să se relaxeze și creează un anumit sentiment de siguranță. Astfel, metafora vizuală vă permite să stabiliți contactul și să intrați în problemele clienților într-o formă de „joc” destul de sigură și liberă. Recomandare: adesea spun clienților la primul contact cu cardurile că răspunsurile lor privind interpretarea cardului sunt toate corecte, potrivite, valide. Asta îi ajută să se relaxeze și să privească dincolo de eticheta „corect, „greșit”. Când lucrați cu un grup, acest lucru vă permite, de asemenea, să creați un mediu mai primitor, să dezvoltați coeziunea grupului, să creați o dinamică funcțională și să pregătiți terenul pentru lucru. Ocolirea mecanismelor de apărare ale Eul-ui Este adesea dificil pentru o persoană să vorbească direct despre problemele sale. Când clientul nu vorbește despre sine, ci descrie ceea ce vede în imagine, barierele sunt înlăturate. Cu ajutorul cardurilor, o persoană începe să se deschidă, ajută să scoată problema „în afară” și să vorbească despre subiecte asupra cărora sunt impuse interdicții și tabuuri interne. Accesarea inconștientului: Imaginile sunt create în așa fel încât transmit multe mesaje. Sub îndrumarea specialistului, analizând și descriind imaginea, prin curiozitate și interes față de imagine și ce stârnește în interiorul lui, se deschide „portalul” spre idei, perspective diferite, unghiuri noi. Accesarea problemelor actuale Cardurile metaforice vă permit să conștientizați, să simțiți și să verbalizați probleme actuale. În ciuda faptului că imaginea de pe card conține diverse detalii, clientul va vedea exact ce corespunde stării sale actuale și problema sa actuală va ieși la iveală- ceea ce-l macină cel mai mult iar acesta poate fi un start potrivit pentru stabilirea intenției. Găsirea noilor soluții la problema sa. Atunci când clientul este invitat să analizeze, să se conecteze și să descrie ceea ce vede în imaginea de pe card, se activează imaginația, se declanșează mecanismul de asociere care poate conduce clientul la cele mai neașteptate decizii, perspective și descoperiri! Metafora vă permite să vă apropiați de lumea dumneavoastră interioară, să externalizați problema, să vedeți perspectiva depășirii acesteia ca pe o cale cu propriile obstacole și să accesați resursele. Aceasta este puterea ei! Autor: Doina Dolghier- fondatoare PSYCARDS SRL, PSIHOTERAPEUT AUTONOM SISTEMIC DE CUPLU ȘI FAMILIE Dacă v-a plăcut acest articol și îl vedeți valoros, ne ajută un share pe rețele sociale! Suntem prezenți și aici: Facebook: https://www.facebook.com/cardurimetaforicerusesti Instagram: psycards.cardurimetaforice Programeaza o ședință

Nu pot să spun „Nu!” Doina Dolghier Adesea se întâmplă să întâlnesc acest obiectiv în terapie, la clienți: vreau să mă învăț să spun „NU”. -Mi-e greu să spun „NU”. Îmi doresc dar nu pot. Dacă spun „NU” simt că dezamăgesc. Îmi spune un client. -Înțeleg că o faci din constrângere? Spui „DA” PENTRU CĂ TE SIMȚI OBLIGATĂ NU PENTRU CĂ ÎȚI DOREȘTI? Întreb eu. -Da. Nu vreau să dezamăgesc, am un sentiment că nu sunt bună dacă spun „NU”., fac ceva rău, ce nu se cuvine. – Unde ai învățat că a spune „NU” înseamnă a nu fi bună? Din acest punct discuția duce mai tot timpul spre copilărie. De acolo învățăm ce e bine și ce nu. Acolo se nasc convingerile noastre cele mai înrădăcinate. E important să înțelegi de ce eviți să spui „NU” celorlalți: A spune „NU” înseamnă a recunoaște că nu pot TOTUL. A spune „NU” înseamnă că am convingerea că DOAR EU te pot ajuta/ vreau să te ajut. Eu știu ceva ce tu nu știi sau am ceva ce tu nu ai. Ajut dintr-o poziție de superioritate. Dacă te ajut, mă simt bine deoarece mă simt important iar tu ești un învățăcel, inferior mie. Este mai mult despre mine. Uneori chiar unii oameni ajută cu gândul că dintre toți, să știi că EU te-am ajutat. Adică așteaptă ceva în schimb pentru acest ajutor. Atunci se creează un contract inconștient în care cel învățat este mereu dator. A spune „NU” înseamnă a-ți recunoaște propriile limite. Dacă recunosc că am limite, nu sunt perfect/ă. Dacă nu sunt perfect/ă înseamnă că greșesc. Dacă greșesc, nu mai sunt bun/ă. Sunt insuficientă și îmi este rușine cu asta. Dacă spun „NU” și nu sunt eu cea care sare în ajutor, salvează pe toată lumea, nu mai sunt în centrul atenției. Lumea îi apreciază mai mult pe cei care mereu ajută, sunt mereu acolo. Eroii din povești mereu au ajutat/salvat pe altcineva. Doar eroii sunt aplaudați în povești(acest adevăr este greu de digerat). Dacă spun „NU” sunt egoist/ă. Nu am voie să fiu egoist/ă deoarece dacă mă gândesc la mine nu mă mai gândesc și la ceilalți. Cum aș putea să mă gândesc la mine mai mutl decât la ceilalți?! Nu așa am fost învățat/ă! Când săpăm mai adânc în această convingere vedem că… Nuștiu cum să am grijă de mine așa cum am grijă de ceilalți. De fapt, mă pricep mult mai bine la a avea grijă de alții decât de mine. NU văd sensul să o fac pentru mine tocmai pentru că voi fi o/un egoist/ă. Spun „Da” atunci când tot corpul meu ar vrea să spună „nu” pentru că nu sunt conectat cu corpul meu și instinctele mele. Deși știu că am programul plin totuși nu pot refuza. Dacă aș refuza aș simți niște emoții neplăcute cum ar fi tristețe, furie iar eu vreau să evit să simt emoțiile „negative”. Problema aici este că odată evitând emoțiile negative ignor toată paleta de emoții. Toate aceste convingeri se transformă într-un tipar de relaționare și se poate rezuma așa: sunt disponibilă pentru ceilalți tocmai pentru că nu știu să fiu atentă și la nevoile mele. Ce e de făcut?  În primul rând să identific ce mă face să spun „DA” atunci când ceva din mine se împotrivește. Când spun „DA” cuiva, ce fac cu mine? Este o nevoie de-a mea să spun „DA” sau o obligație? O datorie? Ajut acum ca să primesc mai târziu aprecieri, laude? Dacă răspunsul tău este că nu vrei să primești nimic, nu ești sincer cu tine. Nu există acțiuni fără o oarecare motivație în spate. În al doilea rând, să mă uit curajos la partea „urâtă” din mine: ce e rău în a fi egoist/ă? nu suntem oare toți egoiști cel puțin uneori? Există avantaje în a fi egoist? Ce altă semnificație pot da cuvântului egoism? Poate înseamnă grijă față de mine? Cum am eu grijă de mine? Cât de bine mă pricep la asta? De fiecare dată când primești o cerere de la cineva, de ajutor, de a te implica. PUNE-ȚI CELE 4 ÎNTREBĂRI: – De ce această persoană apelează anume la mine? – Mai este și altcineva care ar putea să o ajute? (de obicei sigur este) – Ce câștig eu din această colaborare/implicare? -Dacă spun „DA”, la ce trebuie să renunț? Ce compromis fac? (timpul meu etc.) – Ținând cont de răspunsurile de mai sus, Vreau să spun „Da” sau vreau să spun „NU”? A spune NU celorlați poate fi inconfortabil la început, mai ales când i-ai obișnuit că ești mereu disponibil/ă. Te poți întâlni cu sentimente de rușine sau vinovăție. Poate chiar neputință. Neputința înseamnă a te întâlni cu vulnerabilitatea și a recunoaște că nu poți chiar tot. Este sănătos și realist să nu poți tot. A spune „NU” necesită antrenament. Va fi greu la început pana va intra in obișnuință. Ai răbdare cu tine.   Programeaza o ședință

Rolul psihologului Doina Dolghier A  găsi un psiholog în zilele noastre este mai accesibil ca oricând, la un click distanță. Există grupuri în care oamenii recomandă psihologi, există foarte multă informație despre rolul psihologului. Există psihologi care urmează anumite abordări uneori foarte diferite. Totuși, Ce face un psihoterapeut? Cum te poate ajuta? Din punctul meu de vedere: Psihologul este un însoțitor, deschizător de drumuri care este aici să îți fie alături pe o anumită problemă cu care te adresezi, pe o perioadă nedeterminată, cu o frecvență recomandată de 1 ședință pe săptămână. Atenție. Problema poate fi una sau mai multe însă este important să existe un obiectiv realist, discutat cu psihoterapeutul la care ați ajuns de comun acord. Obiectivul se poate schimba, desigur însă rolul terapeutului este să observe dacă s-a schimbat obiectivul și să readucă în discuție acest aspect. Un obiectiv trebuie să fie legat de tine în raport cu ceilalți: de exemplu: îmi doresc să devin mai puțin furioasă în relația mea cu x. Psihoterapeutul construiește o relație cu clientul, natura relației este una de colaborare. Într-o colaborare, se negociază aspectele din contract, se anunță modificările neprevăzute, ambii au drepturi și obligații. Perspectiva mea este că, clientul este expert în viața sa și el știe cel mai bine ce urmează să facă, terapeutul este acolo cu bagajul terapeutic (tehnicile învățate) cu scopul de a-l ajuta să vadă altceva, să schimbe direcția, focusul, drumul, mereu de comun acord cu clientul. Terapeutul nu le știe pe toate, este curios despre client și atent la detalii. Astfel, rolul terapeutului este limitat. Clientul mereu are liberul arbitru care decide dacă își ia din interacțiune informațiile aflate sau nu, dacă pune în aplicare, dacă își face tema recomandată sau nu. Psihoterapeutul nu dă sfaturi ci recomandă, sugerează doar atunci când i se cere. Astfel, clientul își antrenează capacitatea de decizie, gradul de independență. În mod concret, psihoterapeutul te poate ajuta în primul rând să ventilezi emoțiile și trăirile (să povestești despre problema ta, durerea ta) să îți valideze trăirile, să fie acolo sa te asculte. Asta contează destul de mult. Însă asta nu este tot. Unii oameni au nevoie doar de a fi ascultați iar alții de mai mult. Depinde de deschiderea ta. Când sunt multe lucruri care „s-au adunat sub preș” poate fi nevoie de mai mult timp pentru ventilarea emoțională. În al doilea rând, te ajută să vezi alte perspective decât cea actuală, povestea care te blochează. Te ajută să vezi perspectiva prin tehnici specifice (ex. jocuri de rol) a unui partener, unui prieten, unui părinte, frate etc. Psihoterapeutul arată compasiune și poți simți asta. Adică simți că este prezent cu tine în ceea ce trăiești, este atent la nevoile tale și ceea ce spui, la comportamentul verbal și nonverbal, la relația terapeutică dintre voi. Este prezent la suferința ta. Este capabil să te susțină deși tu te simți copleșit de emoții. Compasiunea nu este milă ci este capacitatea de a fi prezent fizic și moral alături de cel vulnerabil fără să îi schimbi starea. Psihoterapeutul nu judecă sau critică. Unii clienți se pot simți „atacați” sau pot percepe unele fraze ca pe o critică însă este treaba terapeutului să discute aceste viziuni diferite cu clientul, să nu lase conflictul nerezolvat. Cu ajutorul terapeutului poți comunica mai eficient. Să schimbi modul în care transmiți mesajele către cei din jurul tău, să faci comunicarea mai directă iar asta va produce o schimbare în relații. În terapia de cuplu sau familie, psihoterapeutul este imparțial și echidistant. Nu ține partea nimănui. Pentru el, fiecare are dreptate în felul său și așa este. Psihoterapeutul nu caută dreptatea ci vă ajută pe voi să vedeți ce este dincolo de a avea dreptate, ce se ascunde în spatele acestei căutări, ce duce la conflict. Psihoterapeutul nu acuză pe nimeni ci observă reacții și vă face atenți la ceea ce rămână în umbră. Adesea ne certăm din motive care nu sunt la suprafață. De exemplu: ne certăm nu din cauza copilului care plânge ci din cauza faptului că nu știm cum să gestionăm altfel rolul de părinte. Programeaza o ședință